Cea de-a doua sarcina face totul diferit, si asta include si cand femeia incepe sa simta copilul ca se misca. O prima mama s-ar putea sa nu simta ca copilul se misca pana dupa 18-22 de saptamani , in timp ce o mama experimentata ar putea observa o miscare usor mai devreme, in jur de 16-18 saptamani de sarcina. Sau, se O mama insarcinata pentru a doua oara va simti miscarile fatului mai devreme. Daca la prima sarcina o femeie simte primele miscari ale fatului in a 5-a luna de sarcina, in cazul celei de-a doua poate sa isi dea seama ca bebelusul se misca la 4 luni de sarcina. Acest lucru se intampla si datorita experientei capatate. „Sarcina mea a fost una foarte dorită și am obținut-o repede, imediat ce ne-am propus acest lucru. Perioada în care am fost însărcinată a fost destul de grea. Chiar dacă bebe era bine, eu am suferit de dureri groaznice de cap și de spate. Am făcut fizioterapie o perioadă, pe care am oprit-o însă în momentul în care a început Primele mișcări ale bebelușului, la prima sarcină, se fac simțite în jurul celei de-a 19-a săptămâni. Sunt mișcări ușoare, comparate adesea cu „bătăile de aripi ale unui fluture". La sarcinile ulterioare (a doua, a treia etc), primele mișcări ale fătului se simt de la cea de-a 16-a săptămână. Aceasta este însă o medie, pentru că în practica medicală pot exista cazuri de gravide care simt mișcări specific fetale chiar de la 13 - 14 săptămâni. Complicațiile sunt un alt punct important pe care trebuie să îl cunoști dacă îți dorești să rămâi pentru a doua oară însărcinată. În situațiile generale, dacă mama a avut o sarcină anterioară fără probleme, o poate duce și pe cea de a doua la căpăt fără dificultăți. Însă, dacă femeia a avut complicații precum placenta abruptio, hipertensiune arterială, preeclampsie, hemoragie postpartum sau travaliu prematur, există șanse foarte mari ca la a doua sarcină Depinde acum de fiecare bebe in parte dar si de noi, de cat de atente suntem.Desi il poti vedea la ecograf miscandu-se inca de cand faci bi-testul,miscarile lui se pot simti mai tarziu , cam pe la 4 luni si jumatate, spre 5 luni daca esti la prima sarcina si mai devreme la a doua(asta sper si eu). eTMp6.

cand misca bebe a doua sarcina